8. SITURI MARGINALE DIN MUNTENIA

[p. 127]

Prin marginalitate mă refer aici atât la o poziţie geografică excentrică faţă de principalele situri cunoscute ale epocii, dar şi la o marginalitate culturală – consubstanţială marginalităţii geografice – care marchează în chip distinct subiectele viitoarei expuneri. Începem cu extremitatea sud-estică a arealului cultural, în dreapta Argeşului inferior, continuăm cu extremitatea răsăriteană, încheind cu cea nordică, întorcându-ne spre vest.

8.1. Aşezări din proximitatea Dunării [continuare – expunere pe situri]

Aşezarea de la Şuviţa Hotarului pare, din contră, să vorbească despre orizontul final al culturii Ipoteşti-Cândeşti, sau, oricum, despre altceva. Şi aici au fost descoperite tot numai două locuinţe (în ciuda săpăturilor de amploare din zonă[12]), de tip semi-îngropat[13], însă cu formă... ovală[14], amintind de locuinţele dacilor[15], cu cuptoare în calup cruţat, în colţul de NE. Sub resturile prăbuşite ale cuptoarelor s-au găsit vălătuci şi fragmente ceramice. Resturile ceramice provin de la circa 10 recipiente, toate oale borcan, cu pastă ceramică mai mult sau mai puţin grosieră, cu nisip, pietriş şi cioburi pisate; există două forme întregi şi una reconstituită de jumătate[16]; unul dintre fragmentele de bază ar putea fi realizat pe roata lentă, restul fiind modelate manual. Mai există un fragment de ulcior, lucrat la roata rapidă, însă nu pare clar dacă el aparţine complexelor în discuţie[17].

Acest mic lot ceramic nu este analizabil. Piesele au însă caractere care pot face obiectul discuţiei, unele fiind foarte specifice. Vasul înalt nu are analogii absolute, dar are indicele I/a = 1,556; exemplare atât de înalte, din aceeaşi epocă, se mai cunosc numai la Străuleşti şi Budureasca. În lumea slavă există un singur exemplar cu I/a > 1,5 (nu întâmplător în Polonia, la Cracovia), dar are altă morfologie generală, cu Ls = 35 (faţă de 29), cu modulare a marginii de 19^o (în loc de 43^o!). Al doilea vas întreg, cu proporţii mai echilibrate, are mai multe analogii absolute: la Soldat Ghivan[18], la Budureasca 3[19] şi la Gropşani[20], toate exemplare lucrate cu mâna. Cel de-al treilea exemplar, întregit de jumătate[21], are o listă analogică mai lungă (ca întotdeauna pentru jumătăţi) care, concentrată pe provincii (în ordinea clm; CLR) începe cu Muntenia (49; 32), Bucovina (21; 4), Slovacia (9; 14), dar Polonia numai câte un exemplar, iar Ucraina absentează; de observat că şi în cazul Slovaciei s-au preferat formele evoluate, cu ceramică lucrată la roată (deşi pe ansamblu constituie o minoritate). À propos de analogiile slovace, să amintim aici că un fragment are gaură de atârnare[22]. Evident, analogiile de ansamblu recomandă fără dubiu apartenenţa culturală la orizontul Ipoteşti-Cândeşti, mai exact la aspectul Străuleşti, găurile de atârnare fiind rare în Câmpia Română, dar nu absente. Oricum, derivarea ceramicii de la Şuviţa Hotarului din ceramica slovacă nu are sens, iar exemplarele foarte înalte lipsesc din Slovacia.

Mi-am exprimat acordul cu datarea propusă de autoarea analizei materialului de la Şuviţa Hotarului (final de secol VI sau primele decenii ale veacului VII, cu preferinţă pentru finalul intervalului), în mai multe rânduri. Există doar o problemă spinoasă, şi ea vine din direcţia dimensiunilor acestei ceramici. Aşa cum expunerile următoare vor arăta, tendinţa de descreştere a dimensiunilor ceramicii, de-a lungul secolului al VI-lea, se încheie cu o scădere brutală a cifrelor, undeva spre jumătate din cifrele din prima parte a secolului al VI-lea; astfel, pentru comparaţie, la Vadu Codrii (în Oltenia, la Piatra-Sat, pentru care avem lotul cel mai semnificativ

[p. 129]

din orizontul final), volumul mediu superior este de 0,575 l., iar media diametrului la buză este de numai 10,3 cm.; la Vadu Anei, la răsărit de Bucureşti, volumul superior măsoară 1,018 l, iar diametrul la buză creşte la 12,3 cm., în timp ce la Şuviţa Hotarului aceleaşi cifre sunt 1,137 l. şi 13,4 cm. O explicaţie a acestor diferenţe ar putea să existe, chiar dacă nu există certitudinea că este aşa: în timp ce la Vadu Codrii mai apar, accidental, fragmente lucrate la roata rapidă şi nu există încă fragmente lucrate la roata lentă, la Vadu Anei şi Şuviţa Hotarului, în schimb, apare câte un fragment de ceramică lucrată la roata lentă (în primul caz fără dubiu, pe un fragment mare). Ce ar însemna asta? În principiu – două momente distincte, care ar putea fi separate de 20-30 de ani; că Vadu Codrii este contemporan marilor convulsii de la pragul veacurilor VI şi VII, iar celelalte două aşezări ar putea data spre mijlocul veacului următor, într-o Câmpie Română care nu mai este teatru de război. Cifrele în creştere au o asemenea semnificaţie[23] şi ar putea produce o importantă distincţie cronologică, cât şi un mesaj istoric interesant: că, în ciuda aparentei lipse a aşezărilor de secol VII, societatea din Câmpia Română se refăcea, după o criză de o profunzime care nu ştiu ce precedent ar avea...

DETALII - Cătălui

- Radovanu

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – situri din Muntenia est-centrală

---

[12] DAMIAN O. 1996, p. 103.

[13] Circa o jumătate de metru, DAMIAN O. 1996, fig. 133 (a B.2, cu stratigrafie clară, nederanjată).

[14] DAMIAN O. 1996, fig. 132-133. Şi la Vadu Anei există un complex cu formă cel puţin ciudată, pe format elipsoidal, care datează, principial, tot din această etapă finală a orizontului cultural Ipoteşi.

[15] Sau din alte orizonturi geografice, foarte îndepărtate.

[16] DAMIAN O. 1996, fig. 136, 137/1-3.

[17] DAMIAN O. 1996, p. 104.

[18] FERCHE & 1981, fig. 4/9.

[19] Nepublicat, dar vizitabil în expoziţia permanentă deschisă în 1999, la muzeul din Ploieşti.

[20] POPILIAN & 1998, fig. 66-L2/02

[21] Mai există un al doilea exemplar întregibil pe jumătate (DAMIAN O. 1996, fig. 137/6), pe care nu l-am măsurat, având convingerea că este greşit desenat (un desen corect ar trebui să arate aproape ca la 137/3, deci cu unghi mai mic la buză şi cu înălţime superioară mai mare). Oana Damian nu a putut să confirme corectitudinea desenelor, care au fost executate la Brăila (unde se află materialul) şi, din nefericire, deşi îmi propun de ani de zile să-mi vizitez prietenii de la Brăila, nu am ajuns să verific aceste desene.

[22] DAMIAN O. 1996, p. 104.

[23] Personal am această convingere, bazată pe comparaţii între mai multe culturi şi epoci, incluzând şi alţi parametri de comparaţie (locuinţe, diversitatea morfologică şi calitatea tehnologică, respectiv termeni care definesc, împreună, calitatea mediului social).